ORDONANȚA nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere

CAP. II Accesul la activitatea de transport rutier

     CAP. II 
    Accesul la activitatea de transport rutier 
 SECŢIUNEA 1 
    Accesul la ocupaţia de operator de transport rutier

 ART. 9 
    Pentru a avea acces la ocupaţia de operator de transport rutier, întreprinderile trebuie sã îndeplineascã cerinţele prevãzute la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009.

 ART. 10 
(1) Autorizarea întreprinderilor în vederea accesului la ocupaţia de operator de transport rutier se face prin înregistrarea acestora în Registrul electronic naţional al operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentã. 
(2) Modul de întocmire, completare şi gestionare a registrului prevãzut la alin. (1), precum şi de înscriere a datelor aferente operatorilor de transport se stabileşte de cãtre autoritatea competentã prin norme. 

 ART. 11 
    În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 , prevederile privind accesul la ocupaţia de operator de transport nu se aplicã întreprinderilor angajate exclusiv în urmãtoarele tipuri de transport rutier naţional:
a)    transporturi poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal;
b)    transportul necomercial de vehicule defecte sau care sunt avariate;
c)    transportul de mãrfuri cu autovehicule a cãror masã totalã maximã autorizatã, inclusiv cea a remorcilor, nu depãşeşte 3,5 tone;
d)    transportul de mãrfuri în regim de taxi;
e)    transportul de medicamente, aparate şi echipamente medicale şi al altor articole necesare în cazul situaţiilor de urgenţã specifice catastrofelor naturale;
f)    transporturi funerare;
g)    deplasãri efectuate cu vehicule istorice;
h)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgenţã;
i)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi structurile responsabile cu menţinerea şi restabilirea ordinii şi siguranţei publice sau închiriate de acestea fãrã conducãtor auto, atunci când transportul intrã în atribuţiile proprii ale acestor servicii şi se efectueazã sub controlul acestora; 
j) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a cãror vitezã maximã autorizatã nu depãşeşte 40 km/h;
k)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercãri pentru îmbunãtãţirea tehnologicã;
l)    transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;
m)    transporturi în interes personal efectuate de cãtre persoane fizice, cu vehicule rutiere deţinute de acestea, indiferent de capacitate; 
n) transporturi efectuate cu autovehicule construite şi echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducãtorul auto, şi destinate acestui scop;
o) transporturi necomerciale de lapte şi stupi de albine.

ART. 12
(1) Întreprinderea care exercitã ocupaţia de operator de transport rutier desemneazã un manager de transport, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 . 
(2) Orice modificare în ceea ce priveşte managerul de transport desemnat se comunicã autoritãţii competente de cãtre operatorul de transport în maximum 15 zile de la data acesteia. 

 ART. 13 
    Autoritatea competentã stabileşte prin norme modalitatea de îndeplinire a condiţiilor referitoare la cerinţa privind sediul.

 ART. 14 
(1) Cerinţa privind buna reputaţie trebuie îndeplinitã de cãtre întreprindere şi de cãtre managerul de transport al întreprinderii.
(2) Autoritatea competentã stabileşte prin norme:
a)    modalitatea de îndeplinire a condiţiilor referitoare la cerinţa privind buna reputaţie;
b)    procedura administrativã prin care se constatã pierderea bunei reputaţii a întreprinderii/managerului de transport; 
c) mãsurile cu efect echivalent mãsurii de reabilitare pentru îndeplinirea cerinţei privind buna reputaţie. 

 ART. 15 
    Autoritatea competentã stabileşte prin norme modalitatea de îndeplinire a condiţiilor referitoare la cerinţa privind capacitatea financiarã.

 ART. 16 
(1) Certificatul de competenţã profesionalã a managerului de transport se obţine în baza pregãtirii profesionale iniţiale, urmatã de o examinare, în condiţiile stabilite de cãtre autoritatea competentã prin norme. 
(2) Deţinãtorii de certificate de competenţã profesionalã au obligaţia de a urma cursuri pentru pregãtirea profesionalã periodicã în domeniile enumerate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 , la intervale de cel mult 10 ani, care se finalizeazã printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de cãtre autoritatea competentã prin norme. 
(3) Deţinãtorii de certificate de competenţã profesionalã care nu au mai condus o întreprindere de transport rutier de marfã sau o întreprindere de transport rutier de persoane în ultimii 5 ani au obligaţia de a urma cursuri de pregãtire profesionalã periodicã, care se finalizeazã printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de cãtre autoritatea competentã prin norme. 
(4) În vederea actualizãrii cunoştinţelor pe care le deţin, managerii de transport au obligaţia sã urmeze cursuri pentru pregãtirea profesionalã continuã, care se finalizeazã printr-o evaluare privind actualizarea cunoştinţelor, în condiţiile stabilite de cãtre autoritatea competentã prin norme.

    SECŢIUNEA a 2-a 
    Accesul la transportul rutier în cont propriu

 ART. 17 
    Pentru a avea acces la transportul rutier în cont propriu, întreprinderea trebuie sã îndeplineascã cerinţele prevãzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi d) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 . 
 ART. 18 
    Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu se aplicã întreprinderilor care efectueazã operaţiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere a cãror masã totalã maximã autorizatã, inclusiv remorca/semiremorca, depãşeşte 3,5 tone şi/sau cu vehicule rutiere destinate transportului a mai mult de 9 persoane, inclusiv conducãtorul auto, sau întreprinderilor care efectueazã operaţiuni de transport rutier în cont propriu cu vehicule rutiere care se deplaseazã fãrã încãrcãturã. 
 ART. 19 
    Prevederile privind accesul la transportul rutier în cont propriu nu se aplicã întreprinderilor angajate exclusiv în urmãtoarele tipuri de transport rutier naţional:
a)    transportul de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate;
b)    transportul de mãrfuri cu autovehicule a cãror masã totalã maximã autorizatã, inclusiv cea a remorcilor, nu depãşeşte 3,5 tone; 
c) transportul de medicamente, aparate şi echipamente medicale şi al altor articole necesare în cazul situaţiilor de urgenţã specifice catastrofelor naturale;
d) transporturi funerare;
e)    deplasãri efectuate cu vehicule istorice;
f)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere special destinate serviciilor medicale de urgenţã;
g)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere utilizate de serviciile forţelor armate, de serviciile protecţiei civile, de pompieri şi structurile responsabile cu menţinerea şi restabilirea ordinii şi siguranţei publice sau închiriate de acestea fãrã conducãtor auto, atunci când transportul intrã în atribuţiile proprii ale acestor servicii şi se efectueazã sub controlul acestora; 
h) transporturi efectuate cu vehicule rutiere a cãror vitezã maximã autorizatã nu depãşeşte 40 km/h;
i)    transporturi efectuate cu vehicule rutiere de încercãri pentru îmbunãtãţirea tehnologicã;
j)    transporturi efectuate cu tractoare agricole sau forestiere;
k)    transporturi în interes personal efectuate de cãtre persoane fizice, cu vehicule deţinute de acestea, indiferent de capacitate; 
l) transporturi efectuate cu autovehicule construite şi echipate pentru transportul a cel mult 9 persoane, inclusiv conducãtorul auto, şi destinate acestui scop;
m) transporturi necomerciale de lapte şi stupi de albine.

ART. 20
(1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie sã fie înregistrate în Registrul electronic naţional al întreprinderilor care efectueazã transport rutier în cont propriu, ţinut de autoritatea competentã. 
(2) Modul de întocmire, completare şi gestionare a registrului prevãzut la alin. (1), precum şi de înscriere a datelor aferente întreprinderilor care efectueazã transport rutier în cont propriu se stabileşte de cãtre autoritatea competentã prin norme.

 ART. 21 
(1) Certificatul de transport în cont propriu se acordã de cãtre autoritatea competentã în urma îndeplinirii condiţiilor de bunã reputaţie şi de competenţã profesionalã. 
(2) Autoritatea competentã stabileşte prin norme modalitatea de îndeplinire a condiţiilor de bunã reputaţie şi de competenţã profesionalã.

 ART. 22 
(1) Întreprinderea care efectueazã transport rutier în cont propriu desemneazã un manager de transport, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009. 
(2) Orice modificare în ceea ce priveşte managerul de transport desemnat se comunicã autoritãţii competente de cãtre întreprinderea care efectueazã transport rutier în cont propriu în maximum 15 zile de la data acesteia.

1 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright ARR Atestate 2025. Toate drepturile rezervate.